SEMNAŢI PETIŢIA ONLINE
PENTRU OPRIREA
PERSECUŢIEI ASUPRA
FALUN GONG ÎN CHINA:
SEMNAŢI PETIŢIA ONLINE
PENTRU OPRIREA
PERSECUŢIEI ASUPRA
FALUN GONG ÎN CHINA:
apel.FalunDafaRomania.net
"În faţa unei brutalităţi atât de înspăimântătoare, sub cel mai puternic regim autoritar al lumii care îţi desfăşoară în plină forţă aparatul represiv împotriva lor, practicanţi Falun Gong... au răspuns cu una din cele mai ample şi originale mişcări non-violente pe care omenirea le-a văzut vreodată."
--
"Astăzi, practicanţii Falun Gong rămân printre grupurile cele mai persecutate din China."
— Amnesty International
Comunicat de Presă

2. Fapte oripilante şi situaţia curentă

2.1 Diverse spitale din China, incluzând spitale nespecializate şi spitale private, efectuează un mare număr de transplante

Conform cu Shi Bingyi, directorul adjunct al departamentului de transplante al Asociaţiei Medicale Chineze, operaţiile de transplant au început să fie efectuate pe scară largă în întreaga China, ca "ciupercile după ploaie". Să luăm de exemplu Beijing-ul. La începutul lui 2006, 38 de agenţii erau autorizate să efectueze transplanturi de rinichi, iar 32 de agenţii erau autorizate pentru transplanturi de ficat. Mai multe agenţii se pregătesc să adauge operaţii de transplant, inclusiv unele spitale care nu au neapărat personal şi echipament adecvat pentru asemenea operaţii.

Conform cu dovezile din investigaţiile şi rapoartele independente, operaţiile de transplant sunt efectuate în multe spitale din jurisdicţia armatei, a Biroului de Securitate Publică şi a poliţiei paramilitare, cât şi în spitalele clasificate de nivel secundar sau mai jos. Chiar şi spitalele specializate în medicina tradiţională chineză, spitalele care sunt specializate în alte domenii şi spitalele particulare sunt văzute ca efectuând un număr crescând de transplanturi.

La poarta Centrului Provincial de Cercetare a Bolilor de Rinichi Jilin localizat în spitalul de medicină chineză tradiţională chinezo-japonez din oraşul Changchun, pe un afiş scrie "medicina chineză [expertiza] în ceea ce priveşte bolile de rinichi avansează cu timpul; noi suntem lideri în transplanturi de rinichi."

În martie 2006, o femeie care a lucrat la spitalul provincial de tromboză Liaoning ce îmbina medicina vestică cu cea chinezească în Sujiatun, o suburbie a oraşului Shenyang, a afirmat că fostul ei soţ a efectuat operaţii în spital şi i-a spus că în cei doi ani de dinaintea lui octombrie 2003, el a recoltat personal cornee de la aproximativ 2000 de practicanţi Falun Gong. Nici unul dintre aceşti "donatori" de cornee nu a supravieţuit, pentru că erau aruncaţi în crematoriu şi arşi după ce celelalte organe ale lor erau recoltate de alţi chirurgi. Chiar şi măduva oaselor, părul, pielea şi ţesuturile adipoase erau extrase şi vândute. Această "operaţiune" a început în 2001 şi a atins vârful în 2002.

În decembrie 2000, practicanţii Falun Gong din China continentală au alertat site-ul clearwisdom.net că poliţia din China colaborează cu doctorii din spitale şi plănuiesc să vândă organele practicanţilor. Spitalele au primit cote pentru organe. Unul din spitalele de medicină tradiţională din oraşul Shijiazhuang a primit o cotă de şase.

Centrul de Prevenire şi Control a bolilor profesionale de la Spitalul Poporului nr. 2 din provincia Shanxi a devenit un centru de-facto de transplant de rinichi. Centrul, localizat pe strada Shuangta de vest în oraşul Taiyuan, era original spitalul municipal pentru boli profesionale din Taiyuan. Acum, în fiecare zi mai mult de 100 de oameni aşteaptă transplaturi. Numai pe 15 august 2006 centrul a efectuat 11 transplanturi de rinichi, la un preţ de aproximativ 100 000 de yuani fiecare. Spitalul câştigă aproximativ 250 de milioane de yuani pe an.

Spitalul Rende localizat în Zona de Dezvoltare Industrială pentru Tehnologii Moderne din oraşul Weifang, provincia Shandong, este un spital privat cu doar 20 de angajaţi. Cu toate că este mic şi practic necunoscut, ei au efectuat destul de multe transplanturi de rinichi în ultimii ani. Conform cu un doctor din spital, numai în luna de dinaintea Anului Nou Chinezesc 2006 ei au efectuat cinci transplanturi de rinichi. În mai 2006, ei au efectuat opt transplanturi de rinichi. "Donatorii" erau descrişi ca fiind tineri, sănătoşi şi majoritar bărbaţi. Toate operaţiile se efectuau noaptea. Doctorul Cui de la spital spunea, "Cu toate că spitalul nostru este mic, noi ne specializăm în transplanturi de rinichi. Operaţiile sunt făcute în maxim 24 de ore de la extragerea organului din corpul sursă. Calitatea este garantată absolut. Directorul spitalului extrage rinichii şi efectuează personal transplantele."

Conform cu website-ul pentru educaţia contra tuberculozei şi a altor website-uri, spitalul central al Biroului Administrativ Shengli Petroleum din Dongying, provincia Shandong, a devenit spitalul şcoală pentru Universitatea de Medicină Shandong, Universitatea de Medicină Weifang şi Colegiul Medical Jining. În octombrie 1999 a fost efectuat la spital primul transplant de rinichi. În octombrie 2002, a fost efectuat primul transplant de ficat. Acum, spitalul are o capacitate mare de efectuare a transplantelor de rinichi. Pe 26 aprilie 2006, au fost efectuate şase transplanturi de rinichi. Din 9 până în 12 ianuarie 2004, au fost efectuate 10 transplanturi de rinichi şi unul de ficat.

2.2 China devine centrul de transplant al lumii

În 30 aprilie 2006, o sursă din interiorul spitalului militar Shenyang a spus: "China este în vârful topului mondia l la exporturile de părţi de corpuri umane vii. China a format o reţea uriaşă pentru comerţul cu organe în întreaga lume şi a devenit centrul global pentru transplantul de organe. Din 2000, China a efectuat 85% din toate transplanturile lumii." Aceste numere au fost incluse într-un raport către Comisia Militară a partidului comunist chinez. Câţiva oameni au fost promovaţi generali pentru asemenea "realizări" remarcabile în acest domeniu.

La Centrul Oriental de Transplant de Organe din Tianjin, mai mult de 85% dintre pacienţi nu sunt chinezi. Cei mai mulţi sunt din aproximativ 20 de ţări şi regiuni, incluzând Corea, Japonia, Malaiezia, Egipt, Pakistan, India, Arabia Saudită, Amman, Hong Kong, Macao şi Taiwan. Conform cu un pacient coreean care a primit un transplant de rinichi la spital, au fost efectuate 53 de transplante de ficat între 16 şi 30 decembrie 2005.

La sfârşitul lui martie 2006, din cauza lipsei de paturi libere, în plus faţă de paturile de la etajele de la 4 la 7 ale spitalului, a mai fost închiriat şi etajul 8 al Spitalului Internaţional Cardiovascular Tianjin pentru a găzdui pacienţi din Corea. Pacienţii pentru transplant au umplut de asemenea şi etajele de la 3 la 6 al hotelului Huaxia şi etajele 24 şi 25 al hotelului Tiancai. Chiar şi aşa, uneori a fost insuficient.

Conform cu rapoarte ale Xinhua Net şi ale website-ului Hepatologia Chineză, noua clărire a Centrului Oriental de Transplanturi a fost deschis oficial pe 1 septembrie 2006. Centrul, cu 500 de paturi şi ocupând 46 000 de metri pătraţi, are peste 10 000 de pacienţi pe an. Centrul de operaţii poate găzdui nouă transplante de ficat şi opt transplanturi de rinichi simultan. Este cel mai mare şi mai complet centru de transplant din Asia. Pe lângă transplanturile de ficat, vor mai fi efectuate pe larg şi transplanturi de rinichi, pancreas, os, piele, păr, celule stem, inimă, plămân, cornee şi gât.

Ziarul Today Evening News din Tianjin a publicat un articol numit "Deschiderea noii clădiri a Centrului Oriental de Transplatare semnalează creşterea numărului de transplante". Articolul descria experienţa unui pacient coreean care aştepta obţinerea unui nou rinichi. Pacientul a ajuns în China în mai 2006. El plănuise iniţial să primească un transplant la spitalul Renji din Shanghai. Însă, spitalul a primit ordine de la autorităţile superioare să oprească temporar transplaturile de organe în oraş. El a fost transferat la Spitalul Poporului nr. 1 din Hangzhou provincia Zhejiang pe 3 iunie. El a văzut pacienţi din întreaga lume şi de toate rasele. Organele erau extrase de doctori în uniforme militare de la deţinuţi condamnaţi la închisoare. La spitalul Zhongshan din Shanghai, şase transplanturi de rinichi au fost efectuate într-o singură noapte la începutul lui septembrie 2005. Destinatarii erau din Corea şi Japonia. În Corea există companii specializate în aranjarea călătoriilor pentru transplant către Shanghai, Guangdong, Tianjin, Chongqing şi alte zone din China.

Spitalul Gaoxin din Xi'An, provincia Shaanxi, este un joint-venture cu o companie de administrare de spitale din Marea Britanie. Centrul său de transplant de organe a fost deschis în 2003. Expertul de rangul cel mai înalt de acolo este dr. Shi Bingyi, care este de la un centru de transplant de organe de la Spitalul Militar 309 din Beijing. Cent rul de transplant al spitalului Gaoxin a atras un mare număr de pacienţi ne-chinezi pentru transplanturi de rinichi, ficat şi inimă. În ultimii doi ani au fost efectuate mai mult de 500 de transplanturi de rinichi aici la spital. Conform cu Fan Yuhui, director adjunct al centrului de transplant, centrul controlează o sursă uriaşă de donatori de organe şi poate găsi rapid donatorul potrivit pentru un pacient şi poate garanta că organele sunt transplantate rapid după ce sunt extrase din corpul sursă. Aceasta este atracţia principală pentru multe companii străine de comerţ cu organe.

Departamentul pentru Sănătate al Republicii China (Taiwan) spunea că până la sfârşitul lui iulie 2006, aproximativ 6900 de pacienţi aşteptau transplanturi de organe în Taiwan. Însă, doar 570 de transplanturi sunt făcute în fiecare an în Taiwan, determinându-i pe mulţi pacienţi să se îndrepte spre Beijing, Tianjin şi Guangdong pentru a căuta transplanturi de organe.

2.3 Câteva "recorduri" îngrozitoare

Un raport al China Times din 1 mai 2006, spunea că spitalul Chung Gung din Xiamen, care era finanţat masiv de către două companii majore din Taiwan, se va deschide până la sfârşitul anului. Spitalul are o capacitate planificată de 4500 de paturi şi se va concentra în principal pe transplanturile de organe. Un om de afaceri taiwanez care trăieşte în Xiamen a spus că mai mult de 3000 de transplanturi de rinichi au fost efectuate la un spital de gradul 3 din Zhangzhou (lângă Xiamen), provincia Fujian, în fiecare an. Cel puţin un sfert din pacienţi sunt din Taiwan. El estimează că profiturile spitalului Chung Gung vor fi excepţionale.

La o adunare din Boston din 24 iulie, dr. Torsten Trey din Germania a condamnat practica partidului comunist chinez de recoltare de organe de la practicanţi Falun Gong în viaţă. Dr. Trey a spus că un chirurg din Tianjin i-a mărturisit că spitalul la care lucrează este unul din cele trei spitale din Tianjin care sunt calificate pentru a efectua transplanturi de organe. Ei fac aproximativ 2000 de transplanturi de fi cat pe an. "Acest număr depăşeşte numărul operaţiilor efectuate în întreaga Germanie într-un an". Dr. Trey era în Boston pentru a participa la primul Congres Mondial pentru Transplante.

Website-ul spitalului Xiangya al Universităţii Centrale de Sud spunea că pe 28 aprilie 2006, centrul de transplant al spitalului a terminat 17 transplante de organe, incluzând două transplanturi de ficat, şapte de rinichi şi opt de cornee. El a spus, "Realizarea unui asemenea număr mare de transplanturi într-o singură zi indică faptul că transplanturile de organele au devenit ceva de rutină la spitalul nostru". Pe 26 mai 2005, 15 transplanturi au fost efectuate la spital. Pe 3 septembrie au fost transplantate şapte inimi, ficaţi sau rinichi.

Conform cu un articol din Beijing Business Today din 7 septembrie 2005, Guan Delin, directorul adjunct al spitalului nr. 1 al Universităţii Tsinghua şi de asemenea director adjunct al centrului municipal de transplant de organe din Beijing, a terminat "peste 2700 de transplanturi de rinichi, peste 40 de transplanturi de rinichi între membri de familie, şi aproape 20 de transplanturi combinate pancreas-rinichi". În urmă cu trei ani, Guan primise titlul de director onorific al spitalului de boli renale din provincia Yunnan. Pe 25 mai 2006, el a condus şi a efectuat opt transplanturi de rinichi.

Website-ul "Tranplanturi din China de Nord", care este găzduit de centrul de transplant al spitalului nr. 1 al Universităţii Jilin, spunea, "Profesorul Fu Yaowen din centrul de transplant a lucrat cu alţii pentru a termina 2600 de transplanturi de rinichi homologous, peste 20 de transplanturi de rinichi autologous şi are o experienţă bogată". Surse spun că soţia lui Fu, Sun Suping, este în prezent judecător şef la Curtea Zonei de Dezvoltare Economică şi Tehnologică din Changchun, cu legături strânse cu Biroul de Securitate Publică, Procuratura şi sistemele legale din provincia Jilin. Ea este bine familiarizată cu multe surse de organe. Spitalul este în proces de construire a unei noi clădiri pentru centrul de transplant de rinichi şi caută în mod activ resurse pentru a extinde operaţiunea.

Website-ul pentru centrul de transplant de organe al spitalului nr. 2 al Spitalului Militar General spunea că directorul adjunct al centrului Shi Bingyi a efectuat personal peste 1200 de transplanturi de rinichi, 1111 transplanturi de ficat, 2 transplanturi de inimă, 2 transplanturi combinate pancreas -rinichi, 2 transplanturi combinate ficat-rinichi şi 5 transplanturi de celule stem.

O sursă a spus, "În timpul anilor 2000 şi 2001, transplantele de rinichi erau efectuate chiar şi sâmbăta şi duminica la spitalul Chaoyang din Beijing. Recordul a fost de 21 de operaţii într -o singură zi; uneori au efectuat 14 operaţii pe zi. În timpul săptămânii, asemenea operaţii este de asemenea comune."

O altă sursă din oraşul Dalian, provincia Liaoning, a spus "Nu cu mult timp în urmă, o rudă de-a mea a fost trimisă de la Spitalul Poporului nr. 3 din oraşul Dalian către Institutul pentru ochi Shandong. Institutul pentru ochi a confirmat că trebuia înlocuită corneea. După numai trei zile de stat la spital, ea a avut operaţia de transplant de cornee. Sunt mulţi doctori tineri la spital, iar mulţi pacienţi sunt din toate părţile ţării. Paturile spitalului sunt aproape toate ocupate. Doctorii sunt foarte ocupaţi şi efectuează mai mult de 12 operaţii de transplant pe zi."

Lin Minzhuan, directorul diviziei de transplant al Spitalului Zonei pentru Dezvoltare Economică şi Tehnologică Guangzhou (fost director al Centrului de Purificare a Sângelui şi Transplant de Organe de la spitalul Zhujiang al Universităţii Militare Medicale nr.1) a condus peste 2000 de transplante de rinichi.

Spitalul Poporului Taiping din oraşul Dongguan, provincia Guangdong, care este clasat doar ca spital de gradul doi, a început operaţiile de transplant în 1999. Cei mai mulţi pacienţi erau din alte ţări. Până acum, au fost efectuate la spital peste 2000 de transplanturi. Numai în primele trei luni ale anului 2006, doctorii din spital au efectuat peste 300 de transplanturi de rinichi.

Ce tragedii cutremurătoare se ascund în spatele acestor "realizări glorioase"!

Partea 1Partea 3

-