Cum a început persecuţia Falun Gong
Falun Gong, o practică de cultivare de care beneficiază 100 de milioane de oameni în 80 de ţări
Falun Gong s-a răspândit rapid de la persoană la persoană şi este practicată de milioane de familii în China. Această poză prezintă patru generaţii dintr-o familie practicând toţi în satul Anshi, oraşul Dongliao din provincia Jilin în mai 1998.
Falun Gong - cunoscută şi ca Falun Dafa (Marea Cale a Roţii Legii) - este o formă antică de practică de cultivare.
Încă de la origine, cultura chineză a îmbrăţişat conceptul de "Armonie între Om şi Cer". Calea de obţinere a acestei armonii, a sinelui adevărat, este practica de cultivare. Literatura chineză este plină de legende cu oameni care ating statutul de zeităţi, devenind Iluminaţi, sau obţinând Calea (Tao) prin cultivare, iar de-a lungul istoriei Chinei au existat mii de şcoli diferite de cultivare.
Practica de cultivare şi-a pus amprenta pe aproape orice aspect al culturii chineze. Învăţăturile lui Lao Zi şi Confucius, de exemplu, erau iniţial pentru ghidarea în cultivare a propriilor lor discipoli. Un mare număr de figuri istorice care au contribuit la formarea istoriei Chinei erau practicanţi pe calea cultivării. De fapt, cultivarea caracterului moral era o cerinţă pentru studenţii din orice domeniu de studiu, iar valorile etice derivate din învăţăturile de cultivare jucau un rol esenţial în stabilirea şi menţinerea moralităţii sociale.
Practica de cultivare a fost de asemenea recunoscută pentru efectele sale asupra sănătăţii fizice şi a puterilor supranormale. Beneficiile de sănătate datorate Tai Chi-ului şi artelor marţiale sunt binecunoscute. Toţi doctorii şi vracii renumiţi din întreaga istorie chineză erau practicanţi ai cultivării. Unii dintre ei aveau puteri de a vizualiza meridianele şi punctele energetice din corpul uman, alţii puteau vedea în mod direct bolile din corp, alţii vedeau cum componentele ierburilor funcţionează în corpul uman, iar alţii puteau emite energie pentru vindecarea de boli. Aceşti practicanţi de cultivare au fost în întregime responsabili cu stabilirea teoriilor şi practicilor medicinei chineze, cum sunt acupunctura şi tratamentul cu ierburi care sunt cunoscute şi astăzi.
Regimul comunist din China a pus capăt brusc acestei tradiţii bogate de cultivare. Ideologia partidului comunist ateist şi puterea totalitară au înnăbuşit orice alte idei. Cultivarea a fost etichetată drept "superstiţie" şi persecutată brutal. În primii doi ani de conducere comunistă, aproximativ două milioane de oameni au fost executaţi în numele "suprimării sectelor superstiţioase contra-revoluţionare şi a societăţilor secrete". În următoarele patru decenii nimeni nu a mai îndrăznit să menţioneze despre cultivare în public.
Represiunea politică nu poate însă reprima bolile, iar persecuţia politică repetată a cauzat traume fizice şi psihologice severe cetăţenilor Chinei. În anii 1970, pentru a veni în ajutorul nevoii de sănătate şi păstrare a condiţiei fizice, unele practici unice au fost introduse publicului în mod tăcut sub un nume nou - QiGong - şi au avut o popularitate imediată din cauza beneficiilor remarcabile de sănătate. Termenul QiGong însă nu a existat de dinainte, iar nimeni nu ştia originea reală a QiGong-ului.
În 1992, dl. Li Hongzhi a început să ţină prelegeri despre Falun Gong. Dl. Li a dezvăluit faptul că QiGong este de fapt aspectul fizic al practicii de cultivare şi că termenul de QiGong e un termen inventat pentru evitarea persecuţiei politice, iar pentru a beneficia de cultivare omul trebuie să dea atenţie aspectului mental - îmbunătăţindu-şi moralitatea şi calitarea mentală. Introducând publicului Falun Gong, dl. Li a adus mii de ani de tradiţie a practicilor de cultivare înapoi către poporul chinez.
Reînţelegând tradiţia, practicanţii de Falun Gong au urmat principiile de Adevăr-Bunăvoinţă-Toleranţă şi s-au dedicat cultivării sinelui interior şi îmbunătăţirii calităţii morale şi mentale. Aceasta, combinată cu cinci seturi de exerciţii fizice uşoare şi-au dovedit eficacitatea în îmbunătăţirea sănătăţii şi i-au ajutat pe practicanţi să atingă un scop al vieţii, moralitate înaltă, sănătate mai bună şi o pace interioară. Ca o dovadă a beneficiilor sale superioare, Falun Gong a devenit un fenomen mondial cu peste 100 de milioane de practicanţi în peste 60 de ţări înainte de 1999, în doar şapte ani de la prima prezentare în public.
Creşterea ostilităţilor dictatorilor împotriva Falun Gong
Diplome primite de dl. Li Hongzhi şi Falun Gong la Expoziţia Orientală de Sănătate din 1992 şi 1993 în Beijing.
Sus stânga: Certificatul de Onoare pentru dl. Li Hongzhi pentru contribuţii remarcabile la Expoziţia Orientală de Sănătate din 1992;
Sus dreapta: Premiul pentru Avansare în Noua Ştiinţă către dl. Li Hongzhi la Expoziţia Orientală de Sănătate din 1993;
Centru: "Medalia de aur" premiată dlui Li Hongzhi la Expoziţia Orientală de Sănătate din 1993;
Jos stânga: Certificatul de Onoare pentru dl. Li Hongzhi pentru contribuţii remarcabile la Expoziţia Orientală de Sănătate din 1993;
Jos dreapta: Premiul pentru "Cel mai aclamat Maestru de QiGong" către dl. Li Hongzhi la Expoziţia Orientală de Sănătate din 1993.
La început, diferite nivele ale guvernului chinez au recunoscut şi au lăudat beneficiile practicii Falun Gong asupra oamenilor şi a societăţii, iar suportul lor a facilitat răspândirea Falun Gong în anii 1990. De fapt, o treime din cei 60 de milioane de membri ai partidului comunist chinez şi un mare număr de oficiali de rang înalt din guvern practicau Falun Gong.
Însă câţiva ideologi de partid au privit drept un afront popularitatea crescândă a Falun Gong. Aceşti apărători atei ai partidului nu puteau accepta faptul că după mai mult de 40 de ani de îndoctrinare marxistă, atât de mulţi oameni, inclusiv membri ai partidului comunist, vor privi în altă parte pentru ghidare morală şi spirituală. Ei aveau de asemenea largi interese în a găsi o vină a Falun Gong ca o scuză de a porni un atac ideologic împotriva acelor oficiali mai deschişi la minte care ofereau suport pentru Falun Gong şi să îi elimine din partid. Refuzând să recunoască impactul pozitiv al Falun Gong asupra oamenilor şi societăţii, aceste figuri avide de putere au pornit atacuri după atacuri de blasfemieri şi discreditări a Falun Gong.
Printre ei era şi Luo Gan, secretar general al Consiliului de Stat şi un adept apropiat al lui Jiang Zemin, secretarul general al partidului la acel timp. De foarte devreme, Luo Gan a cerut Ministerului Securităţii de Stat şi Ministerului Securităţii Publice să infiltreze agenţi drept practicanţi Falun Gong. Investigaţiile clandestine nu au găsit nici o vină împotriva Falun Gong; dimpotrivă, mulţi dintre aceşti agenţi au început să practice şi ei Falun Gong. Inchizitorii au recurs apoi la înscenări. În decembrie 1994, a fost fabricată o scrisoare comună semnată de "peste o sută de practicanţi Falun Gong" în care îl acuzau pe dl. Li Hongzhi că şi-a falsificat data de naştere, că adună averi, că nu plăteşte taxele etc. şi a fost folosită drept bază pentru ordinul de interzicere a Falun Gong de către Ministerul Securităţii Publice.
Interzicerea trebuia anunţată pe 3 februarie 1995. Din fericire, un practicant Falun Gong care lucra la Ministerul Securităţii Publice a aflt despre asta cu o săptămână înainte de anunţarea oficială. El împreună cu alţi practicanţi Falun Gong au făcut trei rapoarte pentru clarificarea falselor acuzaţii şi au fost capabili să evite criza în ultimul moment.
În 1996, a început o campanie media concentrată împotriva Falun Gong cu un articol publicat în 17 iunie 1996 în Guangming Daily, ziarul de propagandă al Consiliului de Stat. Multe ziare controlate de stat din întreaga ţară au urmat cu articole de blasfemiere. Pe 24 iulie 1996, Departamentul de Propagandă al Partidului Comunist Chinez a emis o notă internă prin care interzicea cărţile scrise de dl. Li.
La începutul lui 1997, Luo Gan a instruit Ministerul Securităţii Publice să conducă o investigaţie naţională asupra "activităţilor religioase ilegale ale Falun Gong". Însă, rapoarte preliminare din multe locuri indicau faptul că "nu au fost descoperite probleme până acum", iar Luo Gan a trebuit să oprească investigaţia. Mulţi agenţi care au participat la investigaţie au început să practice Falun Gong.
Pe 15 mai 1998, dl. Wu Shaozu, directorul Comisiei de Sport a Chinei, împreună cu alţi oficiali de guvern şi media, au pornit o investigaţie asupra Falun Gong în oraşul Changchun, locul de naştere al Falun Gong.
La sfârşitul lui mai 1998, postul TV din Beijing a făcut o emisiune cu He Zuoxiu, un vindecător auto-proclamat. Soţia lui He Zuoxiu este soră cu soţia lui Luo Gan. În emisiune, He Zuoxiu a făcut acuzaţii false împotriva Falun Gong. După aceea, pe 21 iulie 1998, Luo Gan a recurs din nou la tactica de "aruncă cu acuzaţii şi găseşte dovezile după aceea" şi a instruit departamentele de poliţie din întreaga ţară să "descopere şi să colecteze dovezi pentru faptul că Falun Gong răspândeşte erezii şi conduce activităţi criminale". Multe oraşe au interzis atunci practica Falun Gong şi au arestat şi amendat practicanţi Falun Gong pentru practicarea în grup sub acuzaţia de "participare la adunări ilegale".
Aceste incidente reprezintă numai o mică parte din discriminarea şi constrângerile îndurate de practicanţii Falun Gong. Mai târziu, guvernul chinez a afirmat că este speriat de popularitatea bruscă de care se bucură Falun Gong. Mulţi observatori naivi au ajuns la concluzia că persecuţia guvernului chinez asupra Falun Gong este o reacţie de teamă. Adevărul este că autorităţile au monitorizat continuu situaţia Falun Gong şi au încercat mereu diverse tactici pentru suprimarea şi intimidarea practicanţilor Falun Gong.
Incidentul Tianjin
Însă nedreptatea nu a putut să împiedice sau să provoace practicanţii Falun Gong. Urmând învăţăturile dlui Li "alţi oameni poate că ne tratează rău, dar noi nu îi tratăm rău pe ceilalţi şi nici nu tratăm oamenii drept duşmani", practicanţii Falun Gong au îndurat în tăcere bruscarea şi iar şi iar au dat şanse acelor oameni cu prejudecăţi de a înţelege ce este cultivarea şi ce fel de oameni sunt de fapt practicanţii. Mulţi practicanţi, incluzând membri ai partidului comunist şi oficiali de guvern, au scris de asemenea conducerii centrale pentru a mărturisi din propria lor experienţă că Falun Gong este benefică pentru societate şi în nici un caz o ameninţare. Acele apeluri au putut fi uşor etichetate drept "luare de poziţii împotriva partidului", "deranjarea treburilor normale din partid" sau chiar "contra-revoluţionare". Orice afirmaţie era suficientă pentru oricine să piardă totul, inclusiv libertatea, dar practicanţii au păşit în faţă în mod spontan şi în număr mare să vorbească despre adevăr şi să apere Falun Gong.
Numărul mare de scrisori de apel au determinat un grup de oficiali seniori de guvern, conduşi de dl. Qiao Shi, fost preşedinte al Congresului Poporului, să organizeze investigaţii în a doua jumătate a lui 1998 pentru a examina impactul pe care îl are Falun Gong asupra sănătăţii populaţiei şi asupra societăţii pentru a rezolva controversele legate de Falun Gong.
Printre aceste investigaţii erau o serie de statistici despre sănătate sponsorizate de Consiliul de Stat şi Ministerul Sporturilor şi conduse de instituţii medicale de stat din câteva oraşe mari din China. Cu o participare de peste 34 000 de practicanţi, acestea sunt statisticile cele mai sistematice şi mai complete făcute asupra Falun Gong până astăzi. Rezultatele arată că dintre cei intervievaţi, 98.7% au avut îmbunătăţiri în sănătatea fizică, iar 97.7% au raportat îmbunătăţiri în starea mentală datorită practicii Falun Gong.
Bazat pe aceste investigaţii, grupul a înaintat un raport formal Biroului Politic al partidului comunist, concluzionând că "Falun Gong are numeroase beneficii pentru ţară şi populaţie şi nici un dezavantaj". Însă această concluzie nu i-a picat prea bine lui Jiang Zemin, secretarul general al partidului, care a scris cu dispreţ despre raport: "[Raportul] este prea complicat; nu pot să îl înţeleg". Cu o intenţie ascunsă evidentă, Jiang l -a desemnat pe Luo Gan să se ocupe de acest raport şi chestiunile asociate.
Luo Gan a înţeles aluzia şi a căutat oportunităţi în altă parte. Pe 11 aprilie 1999, He Zuoxiu a mai publicat un articol în care calomnia Falun Gong într-o revistă din oraşul Tianjin. Deoarece articolul era plin de minciuni fabricate, mulţi practicanţi Falun Gong au vizitat biroul editorial al revistei pentru a vorbi cu editorii despre experienţa lor personală cu practica Falun Gong şi să ceara revistei să retragă articolul eronat. Pe 22 şi 23 aprilie 1999, în plină zi, forţele de poliţie înarmate au asaltat violent practicanţi Falun Gong în faţa biroului revistei şi au deţinut arbitrar 45 dintre ei. În mod misterios, poliţia a îndemnat pe practicanţii Falun Gong de la faţa locului să se ducă la guvernul central din Beijing pentru a-şi adresa revendicările lor.
Apelul paşnic din 25 aprilie al practicanţilor Falun Gong
Pe 25 aprilie 1999, peste 10 000 de practicanţi au făcut apel lângă Biroul de Apel al Consiliului de Stat din Beijing. Practicanţii au fost foarte ordonaţi, stând pe trotuar şi având grijă să lase loc pentru trecerea pietonilor şi a traficului.
Două zile mai târziu, pe 25 aprilie 1999, peste 10 000 de practicanţi Falun Gong s-au adunat în linişte în Beijing afară lângă Biroul de Apel al Consiliului de Stat, din vecinătatea clădirilor conducerii chineze, pentru a cere eliberarea practicanţilor deţinuţi în Tianjin şi anularea interzicerii cărţilor Falun Gong.
Adunarea a fost paşnică, ordonată şi o demonstrare a bunătăţii practicanţilor. Ei au format trei rânduri între stradă şi trotuar pentru a nu bloca traficul; i-au sfătuit pe trecătorii curioşi să meargă mai departe pentru a nu crea o scenă; au adunat gunoiul care era rămas în urma maşinilor şi a pietonilor şi chiar şi mucurile de ţigări aruncate de poliţiştii care îi supravegheau. Însă poliţia a profitat de pe urma amabilităţii practicanţilor. Curând după ce adunarea a început să se formeze, ei au spus practicanţilor să îi urmeze în direcţia conducerii centrale. Poliţia a divizat apoi practicanţii în două coloane şi i-au condus pe rute separate, intersectându-se la poarta Zhongnanhai, complexul de clădiri al conducerii chineze. Rutele separate au rezultat într-o încercuire a Zhongnanhai, care a fost folosită mai târziu pentru a incrimina Falun Gong.
Conform unui participant, dr. Shi Caidong, primul ministru Zhu Rongji a ieşit pe poartă spre practicanţi în jur de ora 7:30 dimineaţa, şi a întrebat despre ce este acea adunare. Primul ministru Zhu a invitat apoi trei practicanţi să intre înăuntru pentru a purta un dialog. Din acest dialog practicanţii au aflat că premierul Zhu a emis un ordin către Consiliul de Stat câteva zile mai înainte de a nu hărţui practicanţii Falun Gong, dar nimeni nu a ştiut de acest ordin. În acea după amiază, premierul Zhu s-a întâlnit cu cinci reprezentanţi ai practicanţilor Falun Gong şi a ordonat eliberarea celor deţinuţi la Tianjin. După ce au aflat veştile, practicanţii au terminat adunarea în linişte. Din cauza acestei adunări, Falun Gong a început să fie în atenţia internaţională.
Cruciada personală a lui Jiang împotriva Falun Gong
Rezolvarea paşnică a petiţiei din 25 aprilie a fost privită pozitiv de către observatorii şi media internaţională. Mulţi au privit-o drept un precedent pentru rezolvarea conflictelor sociale prin compromis, o piatră de hotar pentru progresul Chinei cu privire la societatea civilă.
Însă Jiang Zemin, pe atunci Secretarul General al Partidului Comunist Chinez, a condamnat profund modul în care premierul Zhu a rezolvat situaţia. Cu mai puţin de trei săptămâni înainte, când premierul Zhu s-a întors dintr-o vizită de stat de succes din SUA şi Canada, fiind creditat cu efortul pozitiv în direcţia înscrierii Chinei în WTO, Jiang nu şi-a ascuns duşmănia lipsind în mod ciudat de la ceremonia de primire a lui Zhu.
Pe 26 mai 1999, din ordinul guvernului central, autorităţile locale din oraşul Hegang, provincia Heilongjiang, au folosit jeturi de apă contra practicanţilor pentru a-i forţa să plece de la locul de practică.
Aparent căutând să îşi crească autoritatea personală, Jiang a dorit un alt mod - modul său personal. Conform cu surse credibile, când Luo Gan a raportat despre cursul petiţiei Falun Gong din 25 aprilie, Jiang a agitat cu pumnul ţipând "Distrugeţi-i! Distrugeţi-i! Distrugeţi-i complet!". La prima întâlnire a Comitetului Permanent a Biroului Politic pentru a discuta petiţia din 25 aprilie, premierul Zhu a pledat "Lăsaţi-i să practice...". Înainte ca Zhu să termine, Jiang l-a arătat cu degetul "Prostie! Prostie! Prostie! Va duce la distrugerea partidului nostru şi a naţiunii!".
Premierul Zhu a tăcut. Ştia foarte bine ce înseamnă să înfrunţi un lider absolut al puterii comuniste chineze. În 1966, Liu Shaoqi, pe atunci posibilul moştenitor al preşedintelui Mao, a căzut de la putere. A murit trei ani mai târziu în cătuşe şi legat gol de o placă de lemn, după ce a suferit torturi extensive şi tratamente inumane. În 1971, Lin Biao, al doilea posibil moştenitor al lui Mao, a fugit pentru viaţa sa dar a murit în mod misterios în Mongolia. În 1976, Deng Xiaoping, mâna dreaptă a lui Mao, a fost alungat de la putere şi "eliminat din partid pe vecie". Deng a fost suficient de norocos să supravieţuiască şi să redobândească puterea mai târziu; însă, el a făcut ceea ce şi Mao i -a făcut lui, concediindu-i pe propriii lui succesori aleşi Hu Yaobang şi Zhao Ziyang în 1987 şi 1989. Toate acestea erau foarte cunoscute celor de la întâlnire şi nimeni nu i s-a opus lui Jiang.
Cu toate că cei mai mulţi oficiali din guvern nu i se opuneau în mod deschis lui Jiang, politica sa dură nici nu era prea populară, din cauză că mulţi oficiali de guvern practicau Falun Gong sau simpatizau Falun Gong. Unii oficiali guvernamentali i-au scris lui Jiang şi altor lideri de vârf sugerând căi de abordare mai conciliante. Pentru a mări presiunea, Jiang a ţinut un discurs pe 7 iunie 1999 către întreaga adunare a Biroului Politic al Comitetului Central.
Discursul din 7 iunie a lui Jiang a fost curând distribuit către toate ramurile de partid ca un document al Comitetului Central. Multe aspecte erau semnificative. Discursul a acuzat practicanţii Falun Gong că "luptă cu partidul şi cu guvernul pentru a câştiga favoarea oamenilor", a stabilit "poziţia partidului faţă de Falun Gong" şi a mandatat "tratament sever" celor care nu se conformează cu poziţia partidului. După discursul lui Jiang, Comitetul Central a luat decizia de a persecuta Falun Gong.
Autorităţile chineze şi media au pus la cale distrugerea în public a sute de mii de cărţi şi materiale Falun Gong în întreaga ţară. Cuvintele de pe compresor citesc "Striviţi materialele scrise ale Falun Gong".
Mai mult, Jiang a simţit deja că guvernul existent şi structura partidului nu i-ar oferi suport deplin în cruciada sa personală împotriva Falun Gong. În discursul său, Jiang i-a numit pe Li Lanqing, Ding Guangen şi Luo Gan să formeze un corp special care să se ocupe de problema Falun Gong. Aceasta este originea ticălosului "Birou 610". Trei zile mai târziu, pe 10 iunie 1999, conform cu instrucţiunile date de Jiang, a fost format "Grupul de Conducere al Comitetului Central cu privire la problema Falun Gong", având drept conducător pe Li Lanqing. Servind acest Grup Central de Comandă era "Biroul Central 610", entitatea operaţională reală, condusă de Luo Gan. Grupul de Conducere şi "Biroul 610" au fost formate ca organe independente în interiorul partidului şi al guvernului, cu putere absolută asupra partidului şi a guvernului. Are autoritatea de a emite ordine directe armatei, forţelor de securitate, poliţiei, sistemului juridic şi a ministerului de propagandă şi are puterea de a controla toate resursele şi sistemele guvernului. Sub Grupul Central de Comandă şi "Biroul Central 610" sunt grupuri de conducere şi "birouri 610" la toate nivelele partidului şi guvernului, de la nivel federal la cel municipal, cu puterea corespunzătoare de a direcţiona resursele şi sistemele de la nivelul lor. Spus simplu, sistemul "birourilor 610" este reţeaua personală a lui Jiang pentru controlarea întregului guvern.
Având totul sub controlul său, cruciada lui Jiang împotriva Falun Gong a pornit în plină forţă.
Petiţia naţională a practicanţilor Falun Gong din 20 iulie 1999
În dimineaţa lui 20 iulie, media controlată de stat a început să bombardeze naţiunea cu propagandă de ură împotriva Falun Gong, saturând undele radio şi presa scrisă cu fabricaţii şi insulte. Maşinăria de propagandă difuza de asemenea "confesiuni" şi "denunţări" înlăcrimate de la "practicanţi transformaţi" pentru a intimida practicanţii Falun Gong, familiile lor şi pe cei care îi simpatizau. În noaptea de dinainte, într-o serie de arestări fulger din întreaga ţară, autorităţile au deţinut pe toţi practicanţii Falun Gong care erau crezuţi a fi persoane cheie în "organizaţia" Falun Gong. Din experienţa anterioară, autorităţile erau încrezătoare că fără aceşti "lideri cheie", "organizaţia" Falun Gong va cădea în haos, iar cei 100 de milioane de practicanţi se vor împrăştia pur şi simplu din cauza presiunii intense.
Rezultatul petiţiei practicanţilor Falun Gong constă în arestări şi detenţii; practicanţii sunt adunaţi laolaltă şi trimişi la diferite centre de detenţie şi lagăre de muncă.
În zilele următoare însă, în fiecare oraş mare din China, practicanţii Falun Gong au venit în mod spontan cu zecile de mii să facă petiţie la guvernele oraşelor şi provinciilor. Un mare număr de practicanţi Falun Gong au călătorit de asemenea în mod spontan la Beijing să facă apel către guvernul central. Martorii estimează că milioane au mers la Beijing în primele două zile. Ei au venit cu inimile curate şi încrezători în guvern, având un singur motiv: să depună mărturie despre faptul că Falun Gong este bună din propria lor experienţă personală şi să îndemne guvernul să îşi corecteze greşeala de a lansa o persecuţie bazată pe incriminări nefondate.
Autorităţile nu au fost însă interesate să audă ce au de zis practicanţii Falun Gong. Petiţiile paşnice au fost primite cu violenţă de către poliţie, care nu se fereau să lovească cu bâtele femei de 80 de ani, să lovească femei gravide, să pălmuiască copii şcolari şi să rupă hainele de pe fetele tinere în plină zi. În contrast cu violenţa poliţiei, practicanţii Falun Gong au rămas complet paşnici; nici un practicant Falun Gong din întreaga naţiune nu a răspuns cu violenţă.
Nu se ştie câţi practicanţi Falun Gong au participat la petiţia din 20 iulie 1999. Ce se ştie este că numărul este atât de mare că nu erau suficiente centre de detenţie pentru a-i ţine. De aceea, poliţia i-a adunat forţat pe practicanţi în arene sportive şi depozite mari, unde le cereau practicanţilor să îşi spună numele şi locul de muncă. Practicanţii amabili şi nesuspicioşi au zis că nu au nimic de ascuns şi s-au conformat, neştiind că informaţiile vor fi folosite pentru avansarea persecuţiei. Poliţia a ordonat apoi locurilor de muncă să vină să îi ia pe practicanţi.
La căderea întunericului, 20 iulie 1999 a intrat în istorie drept începutul unei persecuţii fără precedent. În mijlocul acestei explozii neaşteptate de teroare, practicanţii au ieşit în faţă plini de curaj; în mijlocul furtunilor de violenţă, practicanţii au exemplificat pacea. Pe măsură ce întrecerea dintre curaj şi teroare continuă să se desfăşoare pentru încă nişte ani, 20 iulie 1999 va fi ţinută minte drept începerea călătoriei de pace a practicanţilor Falun Gong.
Solemnitate şi eroism în Piaţa Tiananmen
De-a lungul persecuţiei, Piaţa Tiananmen din Beijing a fost un punct central. Sute de mii, dacă nu milioane de practicanţi Falun Gong au venit în marea piaţă din toate părţile Chinei şi din întreaga lume pentru a face petiţii, a afişa bannere ce scriu despre nevinovăţia Falun Gong, a demonstra exerciţiile Falun Gong şi să proclame simplu "Falun Gong e o practică minunată!". Pentru această exprimare simplă şi paşnică a opiniei, ei au avut imens de mult de suferit. Aproape toţi au fost bătuţi de poliţie sau vagabonzi angajaţi, care nu au avut nici o inhibiţie faţă de miile de turişti din Piaţă; unii au fost bătuţi până şi-au pierdut cunoştinţa, iar alţii au murit chiar acolo pe loc; copiii şi bătrânii au fost asaltaţi cu toată forţa; femeile însărcinate au fost lovite în abdomen. Atacurile erau de obicei atât de violente şi cu atâta forţă că victimele erau reduse la tăcere în mai puţin de un minut. Cu toate acestea, doar pentru a trăi acel scurt moment, practicanţii au continuat să vină, în ciuda consecinţelor. Asta a părut de neînţeles pentru jurnaliştii străini: "Merită oare ? Despre ce este vorba?"
Pe 29 septembrie 1999, practicanţii au demonstrat exerciţiile Falun Gong în Piaţa Tiananmen ca un apel paşnic către publicul general. Poliţiştii s-au năpustit să îi ia cu forţa pe practicanţi în dubele de poliţie.
Pentru chinezi, Piaţa Tiananmen, Piaţa "Porţii Păcii Cereşti", este sacră. Istoria modernă a Chinei se consideră a începe atunci când a avut loc o demonstraţie patriotică studenţească în Piaţa Tiananmen în 1919. Câteva alte demonstraţii cu impact istoric, incluzând cele pro-democratice din 1976 şi 1989, au avut loc de asemenea în Piaţă. Piaţa Tiananmen este de aceea considerată drept un loc sacru pentru patriotism, sacrificiu şi ca ultim loc de apel la conştiinţa publică.
Apariţia bruscă a terorii a aruncat vieţile practicanţilor Falun Gong în haos, dar nu a putut să le înlăture convingerile interioare şi dedicaţia de a fi oameni buni. După şocul iniţial şi încrederea că guvernul va opri persecuţia dacă le vor clarifica oficialilor neînţelegerile despre Falun Gong, practicanţii din întreaga China au început să meargă la Biroul de Apel al Consiliului de Stat pentru a înmâna petiţiile lor, explicând faptul că Falun Gong este benefic şi că are numai efecte pozitive asupra societăţii. Practicanţii buni la inimă au descoperit în curând că Biroul de Apel al Consiliului de Stat s-a transformat într-un centru de detenţie; semnul de "Birou de Apel al Consiliului de Stat" a fost dat jos, iar cei care întrebau de acesta erau amăgiţi către dubele poliţiei aflate în aşteptare şi apoi escortaţi la centrele de detenţie, fără şansa de a-şi depune petiţiile lor.
Un poliţist prinde bannerul desfăcut al unui practicant, în timp ce alţi practicanţi Falun Gong îşi desfăşoară bannerele lor în apropiere.
Pe măsură ce au venit din ce în ce mai mulţi practicanţi, autorităţile au emis o interdicţie de a veni la Biroul de Apel al Consiliului de Stat pentru a face petiţie pentru Falun Gong şi au ordonat guvernelor locale să aplice această interdicţie. Acesta a fost un alt ordin neconstituţional şi un pas şocant înapoi către Revoluţia Culturală. Biroul de Apel al Consiliului de Stat a fost format după Revoluţia Culturală pentru a ajuta la rezolvarea acelor "cazuri fabricate, ruşinoase şi nedrepte", pentru ca cei nedreptăţiţi să îşi adreseze plângerile. Efectiv au fost câteva milioane de cazuri la acel timp, iar organizaţiile de la diferite nivele au încercat să acopere şi să evite responsabilitatea. Ca răspuns la plângerea întregii societăţi, a fost format Biroul de Apel al Consiliului de Stat pentru a primi plângerile direct de la victime, scurtcircuitând nivele peste nivele de obstacole. Referit drept "urechile Cerului" de către cetăţenii chinezi, aceste mecanism a jucat un rol cheie în ameliorarea nemulţumirilor sociale rezultate din Revoluţia Culturală, iar dreptul de a adresa plângeri Biroului de Apel al Consiliului de Stat a fost consemnat în constituţia Chinei. Încălcarea cu neruşinare a acestui drept constituţional şi bătăile înspăimântătoare ale practicanţilor prinşi călătorind către Beijing de către diferite nivele de autorităţi, au semnalat fără posibilitate de greşeală către practicanţi că guvernul nu era deloc interesat să asculte ce au de spus. Practicanţii au rămas doar cu şansa de a apela la conştiinţa publică - şi unde mai potrivit în altă parte decât în Piaţa Tiananmen?
Prima demonstraţie cunoscută a practicanţilor Falun Gong a fost în 29 septembrie 1999. Noaptea de dinainte, un grup de practicanţi din diferite părţi ale Chinei s-au adunat la Universitatea Tsinghua, au făcut poze liniştiţi, au scris ce au de gând să facă, au trimis prin email intenţiile lor celor care îi ştiau în străinătate, iar în dimineaţa următoare au mers acolo!
În Piaţă, au ales să prezinte setul al doilea de exerciţii Falun Gong. Aceasta a fost proba bil cea mai lungă demonstraţie pe care au putut-o face practicanţii; conform cu un participant, timpul a părut să îngheţe în acel moment. Complet nepregătiţi, poliţia a stat puţin până să reacţioneze; şi fără să fie pregătiţi cum să reacţioneze, poliţia şi-a arătat adevărata faţă, lovind, bătând, luptând şi până la urmă bruscând pe toţi practicanţii paşnici. Noi nu avem o listă completă a numelor acelor practicanţi şi nu le ştim locul de provenienţă; însă eroismul lor şi acel moment solemn au rămas în istorie pentru totdeauna.
Demonstraţiile publice din Piaţa Tiananmen au fost dezastruoase pentru Jiang Zemin. Din august până în octombrie 1999, Jiang a călătorit deseori în afara ţării. Printre celelalte lucruri din agenda sa, el a încercat să întoarcă opinia mondială la versiunea sa de "rezolvare a problemei Falun Gong" şi să momească alte guverne să coopereze cu persecuţia lui îmbiindu-le cu renunţarea la interese de afaceri şi la pretenţii teritoriale. Simţindu -se încrezător şi contrar cu respingerea lui ulterioară a criticii internaţionale drept "interferenţă cu politica internă", el personal a înmânat broşuri care calomniau Falun Gong liderilor altor guverne şi a oferit interviuri pe tema Falun Gong mediei internaţionale, atrăgând în acest fel atenţia internaţională asupra problemei Falun Gong şi a capacităţii sale de rezolvare a crizelor.
Demonstraţiile continue ale practicanţilor Falun Gong nu numai că au dezumflat pretenţiile lui Jiang de a fi rezolvat 98% din "problema Falun Gong", dar au şi demascat poveştile sale frumoase cu "educaţia şi afecţiunea" puse în rezolvarea "problemei". Oamenii, incluzând reporterii internaţionali, au început să se mire: dacă poliţia poate fi atât de violentă în plină zi, ce nu ar face ei în spatele uşilor închise ale închisorilor, centrelor de detenţie şi lagărelor de muncă?
Sacrificiile practicanţilor însă, au fost imense. Nu numai cei din Piaţă au fost brutalizaţi, ci şi cei suspectaţi să aibă "înclinaţia" de a călători spre Beijing au fost adunaţi de autorităţile locale şi constrânşi să semneze aşa numitul "dublu legământ": legământ să renunţe la Falun Gong şi legământ să nu facă apel pentru Falun Gong. Aceia care au refuzat să se conformeze au fost torturaţi, unii chiar până la moarte.
Doi poliţişti lovesc cu picioarele şi trag un practicant care face apel în Piaţa Tiananmen, în timp ce un ofiţer în civil prinde bannerul galben al practicantului.
Cu toate acestea, practicanţii Falun Gong au continuat să organizeze petiţii după petiţii în Piaţa Tiananmen. În octombrie, un Jiang înfuriat a ordonat legislaturii naţionale chineze să adopte o lege pentru a legitima o persecuţie chiar mai drastică. Washington Post a notat într-un articol din 2 noiembrie 1999 că "Atunci când [liderii comunişti chinezi] văd că nu au legile necesare pentru a persecuta cu putere o societate paşnică de meditaţie, partidul pur şi simplu dă ordine pentru noi legi. Acum acestea vor fi aplicate - desigur în mod retroactiv... După aceste standarde, Stalin era doar un observator meticulos al drepturilor civile".
În acelaşi timp, Jiang a ordonat tuturor nivelelor guvernamentale să oprească practicanţii să mai meargă în Piaţa Tiananmen, iar acei oficiali care eşuau în a face asta trebuiau demişi. Resurse preţioase au fost redirectate pentru a stabili puncte de control la aeroporturi, staţii de tren şi autobuz, autostrăzi şi chiar la hotel pentru a intercepta practicanţii Falun Gong. Pentru a trece de punctele de control, oamenilor li se cerea să blesteme Falun Gong, sau să scuipe pe cărţile Falun Gong, iar cine refuza era deţinut.
Pentru a slăbi şi mai mult capacitatea practicanţilor de a călători la Beijing, Jiang a dat un ordin "distrugeţi-le reputaţia, falimentaţi-i financiar şi exterminaţi-i fizic." Cruzimea acestui ordin a fost amplificată de lăcomia oficialilor locali, care au luat această oportunitate de a jefui casele practicanţilor, proprietăţile lor personale şi afacerile şi să stoarcă sume mari de răscumpărare de la familiile celor deţinuţi. Opresiunea tiranilor locali uneori avea efectul de a-i împinge pe practicanţi să meargă la Beijing pentru că nu mai erau în siguranţă acasă şi nu mai aveau nimic altceva decât plângerile pe care vroiau să le facă.
Polişti în civil arestând practicanţi Falun Gong în Piaţa Tiananmen în timpul unui apel paşnic.
Fără nici un ban, ajutor, hartă sau busolă, mulţi practicanţi au început să meargă pe jos sau pe bicicletă către Beijing. Trecând peste munţi, prin sălbăticie, dormind sub copaci, cerşind pentru mâncare şi evitând punctele de control, ei au mers la Beijing pas cu pas şi unul câte unul. Pe drum, ei erau interceptaţi de poliţişti barbari, de localnici dezinformaţi şi de echipe de patrulare recrutate pentru a-i vâna. Dar au şi fost ajutaţi de oameni buni la inimă, de aceia care au fost dispuşi să le asculte şi partea lor de poveste şi de cei care se uitau în ochii lor şi nu găseau nici un fel de ură ci doar pace. După puţinele lor secunde în Piaţa Tiananmen, ei refuzau să îşi dea numele şi adresele poliţiei care îi interoga, altfel ar fi fost escortaţi înapoi şi ar fi durat încă alte luni pentru a merge înapoi la Beijing.
Este important de notat că aceste apeluri s-au întâmplat toate în mod spontan. Din experienţele sale despotice anterioare, guvernul chinez a gândit că va paraliza "organizaţia" Falun Gong arestând pe toţi acei "lideri" importanţi. Ceea ce nu ar putea înţelege guvernul niciodată este că Falun Gong cu adevărat nu are nici o organizaţie. Practicanţii poate că se cunosc între ei, dar deciziile lor sunt complet din inima lor, din iniţiativa lor şi din propria lor determinare de a vorbi pentru adevăr.
Tortură şi omor
Pentru mai mult de 50 de ani, regimul comunist chinez şi-a urmat calea sa de distrugere a voinţei oamenilor şi de strivire a grupurilor neconforme prin teroare şi înşelăciune; nu a eşuat în nici o altă persecuţie anterioară. Apelurile continue ale practicanţilor Falun Gong în Piaţa Tiananmen şi insistenţa asupra dreptului de a practica a milioane şi milioane din întreaga ţară a demonstrat clar că practicanţii Falun Gong nu vor ceda persecuţiei. Jenat şi înfuriat, Jiang a dat instrucţiuni prin sistemul "Biroului 610" că "nici o măsură nu este prea excesivă împotriva Falun Gong", ordonând folosirea torturilor extreme. Pe măsură ce persecuţia se întâlnea în continuare cu rezistenţa paşnică a practicanţilor, cruciada personală a lui Jiang a devenit o vendeta personală.
Doi poliţişti din lagărul de muncă Longshan au folosit trei bastoane electrice pentru a electrocuta faţa dnei. Gao Rongrong timp de şapte ore. Această poză a feţei arse a dnei. Gao a fost luată zece zile mai târziu.
Din 20 iulie 1999, prin informaţiile care au scăpat de controlul strâns al guvernului chinez, cunoaştem că milioane de oameni au suferit încarcerări arbitrare, aproape toate în condiţii inumane; sute de mii, incluzând femei gravide, bătrâni şi copii mici, au fost trimişi în lagăre de muncă; mii au fost deţinuţi şi torturaţi sever cu substanţe dăunătoare sistemului nervos în spitalele de nebuni. Mii au murit în custodie, iar de nenumăraţi alţii nu se mai ştie nimic. Gradul şi severitatea atrocităţilor sunt dificil de închipuit.
Cele mai rele atrocităţi sunt de obicei cele de genocid. Omorurile de genocid sunt făcute pentru a elimina fizic o naţiune, o etnie, o rasă sau un grup religios şi rezultă de obicei într-un număr mare de morţi.
Persecuţia Falun Gong dusă de Jiang Zemin şi sistemul său "Biroul 610" au folosit un alt tip, poate chiar cel mai rău tip de omor; distrugerea minţilor oamenilor. Scopul său nu este de a omorî un mare număr de oameni, cu toate că numărul de morţi nu îi interesează pe criminali. Scopul este de a forţa victimele să aleagă între moartea fizică şi cedarea mentală - renunţarea la voinţa proprie, la valorile proprii fundamentale şi la conştiinţa proprie.
Torturarea până în pragul morţii, în acest fel, este un ingredient necesar pentru acest tip de omor. Poliţia chineză a spus în mod deschis practicanţilor Falun Gong: "Vă vom face să cerşiţi pentru viaţă în timp ce muriţi şi să cerşiţi pentru moarte în timp ce trăiţi!". Singura cale de scăpare? A minţi şi a spune că Falun Gong le-a făcut rău lor şi societăţii, să spună că Adevăr-Bunăvoinţă-Toleranţă sunt principii rele şi să mulţumească şi să aplaude guvernul pentru că i-a salvat din Falun Gong. A spune minciuni pentru a trăi, sau a spune adevărul şi a muri.
Din cauza blocadei de informaţie a guvernului chinez, nu se cunoaşte cât de mulţi practicanţi au fost torturaţi până la moarte în custodia poliţiei. Din rapoartele ce descriu peste 1300 de decese în mâinile poliţiei vedem o scenă tragică inimaginabilă: unii au murit din cauza tragerii lente de membre care le-a rupt corpurile; unii au murit după ce au fost încuiaţi în "cutii de apă" şi scufundaţi în apă murdară luni întregi; unii au murit din cauza şocurilor electrice îndelungate făcute cu bastoane electrice pe şi în organele lor genitale; unii au murit îngheţaţi; unii au fost arşi de vii. În cazuri extreme, un copil de 8 luni a fost omorât împreună cu mama lui, o bunică de 75 de ani a fost omorâtă, iar un om handicapat cu cocoaşă a fost omorât de poliţie când au încercat să îi forţeze îndreptarea spatelui.
Dna Wang Xia a ajuns doar piele şi os ca rezultat al torturii neîndurătoare. În momentul acestei poze, ea cântărea doar 22 kg şi îşi pierdea deseori cunoştinţa.
În plus faţă de rănile externe, poliţia produce şi dureri interne prin procesul oribil de hrănire forţată. Aceste hrăniri forţate torturante nu au deloc scopul de a hrăni, ci de a cauza dureri interne groaznice. Poliţişti, gardieni sau condamnaţi care primesc ordin să facă asta înfing un tub de plastic în nasul victimei şi îl forţează în stomac; uneori intră de fapt în plămâni. Tubul este deseori scos şi băgat din nou de mai multe ori, cauzând sângerări interne. Apă fiartă, urină, fecale, ulei cu piper uite, oţet concentrat, muştar şi alte lichide iritante sunt turnate prin acel tub. Din toate cazurile cunoscute de practicanţi Falun Gong omorâţi, aceasta este de departe cauza numărul unu a deceselor.
Omorul în masă a practicanţilor Falun Gong de către autorităţile chineze au fost raportate de către mulţi jurnalişti şi organizaţii de drepturile omului. De exemplu, într-un raport al Wall Street Journal din 26 decembrie 2000, dl. Ian Johnson (care a câştigat premiul Pulitzer pentru Rapoarte Internaţionale pentru seria sa de rapoarte asupra persecuţiei Falun Gong) a scris:
"WEIFANG, China - Ridicându-se din Câmpia de Nord a Chinei ... este un oraş neremarcabil în nici un aspect în afară de unul: poliţia locală torturează în mod regulat rezidenţii până la moarte. De la începutul anului, când poliţia a omorât un pensionar de 58 de ani, cel puţin alţi 10 rezidenţi din Weifang au murit în custodia poliţiei. Weifang, care are mai puţin de 1% din populaţia naţională, deţine 15% din acest fel de decese."
De la raportul dnului Johnson, cel puţin 21 alţi practicanţi Falun Gong au murit în mâinile poliţiei din Weifang.
Este important de notat că omorurile săvârşite în persecuţia dusă de Jiang împotriva Falun Gong ţintesc doar la distrugerea minţilor şi conştiinţei victimelor, dar rezultă şi în distrugerea morală a celor ce torturează. Înşelaţi de propagandă, conduşi de instrucţiunile guvernului, încurajaţi de promisiuni de imunitate şi ispitiţi cu câştiguri financiare, poliţiştii torturează şi omoară fără nici un pic de umanitate, după cum unii au urlat la practicanţii Falun Gong, "Noi suntem mici demoni din iad şi vă vom bate până vă băgăm şi pe voi în iad."
Cu adevărat este o crimă asupra conştiinţei.
"Transformarea"
Dl. Zhao Ming
Pe cât de îngrozitoare sunt torturile şi bătăile, aspectul cel mai sinistru al persecuţiei dusă de guvernul chinez împotriva Falun Gong este aşa zisa "transformare" - spălarea creierului practicanţilor ca să meargă împotriva propriilor lor voinţe şi să renunţe public şi să condamne Falun Gong. Limbajul uman nu poate exprima maleficul acestei "transformări". Pentru victimele persecuţiei, cele mai dureroase amintiri sunt cele "de a fi transformat".
Dl. Zhao Ming, care a suferit 22 de luni de tortură în şase centre de detenţie diferite şi un lagăr de muncă, a scris "După ce mi-au aplicat şocuri electrice pentru o jumătate de oră, mi-a venit un gând "Asta e, nu mai vreau să îndur asta. O să le dezvălui crimele după ce ies". Din cauza acestui gând m-am dat bătut...Mulţi practicanţi m-au întrebat ce m-a îndurerat cel mai mult în lagărul de muncă. Este acest lucru...Rănile de la tortura fizică se vindecă cu trecerea timpului, dar durerea mentală de la această persecuţie poate urmări o persoană pentru întreaga viaţă."
Prin presiunea internaţională, Zhao Ming a fost eliberat şi i s-a permis să îşi continue studiile la Colegiul Trinity din Irlanda. Îşi aduce aminte, "Am ieşit din lagărul de muncă fără nici o bucurie, speranţă sau uşurare, pentru că spiritul meu fusese omorât."
O altă practicantă Falun Gong a scris despre experienţa ei de neuitat: "Pe 10 octombrie 2000, am atins limita mea de îndurare a torturii şi am fost forţată să scriu legământul că nu voi mai practica niciodată Falun Gong. Durerea era dincolo de orice descriere. În acel moment am simţit că întreaga mea viaţă, toată esenţa fiinţei mele - totul - a dispărut din mine, iar tot ce mai am este doar o carcasă goală. Am murmurat fără încetare "Sunt transformată, sunt transformată, sunt..." Au trecut doi ani, dar încă nu am ieşit complet din umbra şi ruşinea de a fi forţată să îmi trădez credinţa şi să îmi vând principiile mele. Din experienţa mea personală, pot să atest cum cei care au fost forţaţi să "se tranforme" au fost torturaţi dincolo de limitele pe care le poate suporta orice persoană."
Procesul de "transformare" întrupează esenţa întregii naturi sinistre a persecuţiei dusă de guvernul chinez împotriva Falun Gong. Pentru a forţa practicanţii Falun Gong să renunţe, poliţia nu a cruţat nici o înşelăciune sau metodă de constrângere. Ei aduc familiile practicanţilor să îi roage să renunţe şi să se "întoarcă acasă"; ei îi torturează pe practicanţi în faţa altora până când ceilalţi renunţă; ei chiar cer practicanţilor să fie "recunoscători" pentru "munca grea" depusă de ofiţeri. Pentru a forţa un practicant într-un mod mai uşor, unul din poliţişti îl bate crunt iar altul e prietenos. Odată ce abordarea "blândă" eşuează, poliţia nu ezită să recurgă la tortură. Ei folosesc chiar şi substanţe dăunătoare sistemului nervos pentru a subjuga practicanţii, iar apoi le apasă degetele pe "scrisori de legământ" deja pregătite.
Mulţi practicanţi "transformaţi" au suferit umiliri ulterioare, de la a fi forţaţi să citească "scrisorile lor de legământ" în clase de spălare a creierului sau să difuzeze public la emisiunile de radio sau televiziune. Pentru a arăta că sunt "sinceri" în "transformarea" lor, unii practicanţi au fost forţaţi să asiste poliţia în a convinge colegii practicanţi să se "transforme": să folosească experienţa lor proprie "de a fi salvaţi de către guvern" pentru a-i convinge pe ceilalţi practicanţi, să îi blesteme pe alţii aşa cum au fost şi ei blestemaţi mai înainte şi să folosească pe alţii dispozit ivele de tortură care le-au fost aplicate şi lor. În acest mod, ei "demonstrează prin acţiuni" că ei s-au "separat complet de Adevăr-Bunăvoinţă-Toleranţă".
Putem doar să presupunem vina, ruşinea şi dezgustul de sine pe care îl îndură practicanţii "transformaţi". Ce-i ajută să îşi revină până la urmă este Falun Gong. Experienţa dlui Chen Gang este tipică: "Când eram în mijlocul disperării, tot Falun Gong a fost ceea ce m-a ridicat de jos. Indiferent de cât de în derivă mă simţeam, am ştiut că încă mai am un loc pur şi armonios în inima mea, armonia şi serenitatea perfectă pe care am experimentat -o şi tărâmul pur al Adevăr-Bunăvoinţă-Toleranţă... Treptat, mi-am regăsit încrederea în mine şi direcţia şi mi-am redobândit serenitatea şi starea amabilă."
Constrângerea nu poate schimba inima nimănui. De când a început persecuţia, zeci de mii de practicanţi Falun Gong au publicat "declaraţii solemne" pe site-ul clearwisdom.net, un website creat de practicanţi Falun Gong de peste ocean. Aceste declaraţii solemne sunt mărturisirile practicanţilor cum că ceea ce au spus împotriva Falun Gong sub constrângere şi înşelare este nul şi nevalid şi că vor continua cu siguranţă să practice Falun Gong.
Înscenarea auto-incendierii şi înşelarea opiniei mondiale
În acelaşi timp cu persecuţia violentă, regimul lui Jiang a mai lansat şi o campanie mondială de dezinformare pentru a-şi justifica persecuţia şi a scăpa de dezaprobarea lumii. Media controlată de stat a inundat presa scrisă şi undele radio cu fabricaţii despre dl. Li Hongzhi şi Falun Gong. Ca şi în toate minciunile, propaganda este foarte lipsită de detalii. De exemplu, guvernul chinez a pretins că practica Falun Gong a cauzat moartea sau înnebunirea a 1400 de oameni. Acest număr, chiar dacă ar fi adevărat, raportat la 100 de milioane de practicanţi, ar fi cu multe ordine de magnitudine sub media naţională. Într-un alt exemplu, guvernul chinez a pretins că dl. Li Honzhi şi-a falsificat ziua sa de naştere şi chiar a produs un "raport de spital" pentru a dovedi că mama sa a fos t tratată cu oxytocin în 1952, înainte de naşterea sa. Însă oxytocinul a fost descoperit abia în 1953.
Una din multele imagini pe care Televiziunea Centrală Chineză a trebuit să le explice după ce le-a prezentat. Un poliţist care flutură cu o mână o pătură de stins focul stă lângă un "auto-incendiator", de parcă ar aştepta să i se facă poză. Sticla de plastic rămâne neafectată de căldură pe picioarele "auto-incendiatorului". CCTV a explicat mai târziu că sticla de 7-UP a fost pusă acolo ulterior ca un exemplu de cum arată o sticlă folosită pentru a ţine benzina folosită la "auto-incendiere". De notat şi grămezile de zăpadă pe care stă "auto-incendiatorul". Supravieţuirea acestora la căldură nu a fost explicată.
La începutul lui 2001, autorităţile au încercat o cascadorie cumplită: o auto-incendiere înscenată a cinci oameni în Piaţa Tiananmen. Nu mai puţin prefăcut decât modul în care Nero a dat vina pe creştini pentru Marele Incendiu al Romei, media controlată de stat a afirmat că auto-incendiatorii sunt practicanţi Falun Gong şi a incitat societatea la ură împotriva Falun Gong. Această auto-incendiere înscenată, cu toate acestea, a fost analizată de reporteri neutri şi observatori atenţi, chiar pe secvenţa video publicată de guvernul chinez:
- Un raport de investigaţie publicat de Washington Post spunea că nimeni nu a văzut-o vreodată pe dna Liu Chunling, una dintre "auto-incendiatori", să practice Falun Gong.
- Poliţia patrula în mod inexplicabil în acea zi Piaţa Tiananmen cu zeci de echipamente de stins focul.
- Liu Siying, "auto-incendiatoarea" de 12 ani, s-a afirmat că i s-a făcut o traheoctomie, dar a vorbit şi a cântat cu claritate în faţa camerei la interviu, ceea ce este o imposibilitate medicală.
- Dna Hao Huijun, altă "auto-incendiatoare", s-a raportat că a absolvit Colegiul de Muzică Henan în 1974. Website-ul colegiului arată că nu a acceptat studenţi între anii 1962 şi 1984.
- Dl. Wang Jindong a fost arătat ca având arsuri grave; părul arde foarte rapid, iar plasticul se topeşte la fel de rapid; cu toate acestea, părul său şi sticla de plastic de 7-UP pe care a folosit-o să "bea benzină" au rămas în mod misterios intacte.
Aceste nepotriviri au semnalat Dezvoltării Educaţiei Internaţionale, un ONG al Naţiunilor Unite, să emită următoarea afirmaţie în timpul sesiunii din 2001 a sub-comisiei Naţiunilor Unite asupra promovării şi protecţiei drepturilor omului: "Regimul arată un presupus incident de auto-incendiere în Piaţa Tiananmen în 23 ianuarie 2001, drept o dovadă că Falun Gong este o "sectă malefică". Cu toate acestea, noi am obţinut o înregistrare video a incidentului şi care după părerea noastră demonstrează că incidentul a fost înscenat de către guvern." (Pentru a analiză a secvenţelor CCTV despre auto-incendierea înscenată, vizitaţi http://www.faluninfo.net/tiananmen/immolation.asp sau http://fgmtv.net)
Constrângerea globală a guvernului chinez asupra conştiinţei
Pe lângă amăgiri, guvernul chinez a făcut de asemenea repetate ameninţări cu sancţiuni economice asupra ţărilor, statelor, oraşelor şi mediilor de afaceri care îndrăzneau să critice persecuţia Falun Go ng. Aceasta crează frică, frica de a nu fi lăsat pe dinafară în faţa câştigului economic, frica de a vorbi pentru conştiinţă. Cu această tactică, guvernul chinez a determinat corporaţii media majore din lume să se auto-cenzureze în raportarea violărilor drepturilor omului din China, a forţat oraşele din numeroase ţări să nu ofere suport moral pentru victime şi chiar a silit unele guverne democratice să înăbuşe vocile practicanţilor Falun Gong. În Franţa, Germania, Islanda, Rusia, Ucraina, Tailanda şi în alte câteva ţări au existat cazuri în care poliţia locală a fost împinsă să aresteze arbitrar şi în mod greşit practicanţi Falun Gong care doar îşi exercitau dreptul la demonstraţie paşnică.
Poliţia din Hong Kong arestează cu violenţă practicanţi ce fac apel paşnic în faţa Biroului de Legătură cu China din Hong Kong în 14 martie 2002.
Însă agenţiile chineze nu se opresc numai la şantaj. Rob Anders, membru al parlamentului canadian a spus următoarele după ce a fost atacat fizic de către diplomaţi chinezi în februarie 2000:
"Purtam [un tricou care vorbea despre Falun Gong] la o adunare găzduită de Ambasada Republicii Populare şi ţinută aici, în această clădire (la parlament). Am stat în capătul camerei şi deodată m-au înconjurat patru sau cinci oameni şi au început să mă hărţuiască, să arate cu degetul şi să mă îmbrâncească fizic, spunând că trebuie să plec, că nu sunt bine primit, du-te acasă cowboy, nu îţi dai seama ce faci...şi ce mi-a trecut prin minte imediat a fost că patru sau cinci oameni care alcătuiesc o bandă în numele Republicii Populare Chineze gândeau că vor scăpa făcându-mi aşa ceva mie, un membru al parlamentului, pe pământ canadian, la locul meu de muncă, în această Cameră a Comunelor -puteţi să vă imaginaţi ce le fac oamenilor lor în ţara lor? A fost complet deplasat! Iar când un reporter a venit cu o cameră, au început să îi apuce camera, au încercat să îl pună la pământ şi i-au spus să plece...A fost complet scandalos. Iar asta a dovedit clar cu ce se confruntă Falun Dafa... Noi suntem într-un moment foarte critic. Dacă nu luăm atitudine acum, istoria se va uita în urmă la noi şi va ofta".
Incidente similare de intimidare şi atac s-au întâmplat şi în SUA, Islanda, Germania, Australia, Rusia, România, Tailanda, Cambogia, Hong Kong şi multe altele. Spus simplu, regimul chinez a exportat persecuţia sa în toată lumea ca o campanie globală a maleficului împotriva conştiinţei.
Tentativă de omor asupra unor practicanţi Falun Gong în Africa de Sud
Pe 28 iunie 2004, în jur de ora 8:30 seara, cinci practicanţi Falun Gong mergeau cu maşina dinspre aeroportul internaţional Johannesburg către Pretoria, capitala Africii de Sud, când o maşină albă a venit din spate şi a des chis focul cu o puşcă AK-47. Practicanţii au încercat să mărească viteza pentru a evita atacul, dar asasinii au continuat să accelereze după ei şi să tragă. Maşina practicanţilor şi şoferul au fost atinşi şi împinşi în afara şoselei; şoferul rănit a reuşit să oprească maşina în câmp. Pistolarii s-a oprit şi au privit câteva secunde, iar apoi au plecat.
Poza de sus: picioarele dlui David Liang după împuşcăturile din Africa. Poza de jos: Dl. Liang, într-un scaun cu rotile, îşi spune povestea la o conferiţă de presă în Sydney, Australia.
Acest atac armat nu a fost o simplă tentativă de omor. Victimele erau dintr-un grup de nouă practicanţi Falun Gong din Australia care se aflau acolo pentru a porni un proces de justiţie - contra vice preşedintelui Chinei, Zeng Qinghong şi a ministrului comerţului, Bo Xilai, care vizitau Africa de Sud între 27 şi 29 iunie - pentru cazuri de tortură, genocid şi crime împotriva umanităţii. Chiar înainte de a părăsi Australia, unul dintre ei a primit două apeluri telefonice de ameninţare. Când au ajuns la aeroportul internaţional Johannesburg, le-a atras atenţia o persoană suspectă care îi urmărea şi îi ţinea sub observaţie. În plus, dl. David Liang, şoferul care a fost atins, purta o haină cu însemne Falun Gong. Poliţia Africii de Sud a observat că zona împuşcăturilor nu era o zonă cu criminalitate ridicată. Pistolarii în mod cert nu au dorit să îi jefuiască pe practicanţi. Aceşti factori conduc spre un motiv politic drept cauză a împuşcăturilor.
O afirmaţie pripită a ambasadei Chinei din Africa de Sud pe 20 iunie nu face decât să mărească suspiciunile. Ca şi reprezentant al connaţionalilor chinezi în Africa de Sud, ambasada nu a arătat nici o simpatie dlui Liang, care a suferit răni de gloanţe la amândouă picioarele şi fracturi de os la piciorul drept. Din contră, ambasada a pretins că incidentul era o conspiraţie a Falun Gong şi a avertizat media internaţională să nu facă "rapoarte iresponsabile despre acest incident".
Acest atac armat nu a fost unul izolat asupra practicanţilor Falun Gong. Pentru a înăbuşi eforturile practicanţilor Falun Gong din străinătate de a dezvălui brutalităţile din China, agenţi ai guvernului Chinei au recurs la violenţă şi la crime de ură pentru a intimida practicanţii Falun Gong. Chiar numai în SUA au fost incidente multiple de atac fizic asupra practicanţilor Falun Gong de către cetăţeni chinezi cu strânse legături cu consulatele chineze din Atlanta, San Francisco, Chicago şi New York. Ca răspuns la aceste încălcări evidente ale drepturilor civile, Camera Reprezentanţilor SUA a votat în unanimitate o rezoluţie (rezoluţia 304) pe 4 octombrie 2004, chemând China să oprească imediat persecuţia Falun Gong în şi în afara Chinei.
Lupta dintre Adevăr şi Minciună
Pe 5 martie 2002, în jur de 8 seara, opt canale ale sistemului local de TV prin cablu al oraşului Changchun au emis simultan filme documentare arătând răspândirea Falun Gong în jurul lumii, persecuţia violentă a guvernului chinez asupra Falun Gong şi auto-incendierea înscenată din Piaţa Tiananmen. Emisia a durat mai mult de 50 de minute. Unda de şoc s-a răspândit rapid şi a depăşit Changchun. Începând cu ziua următoare oamenii din alte regiuni au început să îşi şoptească unul altuia: "auto-incendierea e o farsă!"
Dl. Liu Chengjun a fost torturat până la moarte la vârsta de 32 de ani pentru că s-a infiltrat în sistemul chinez de televiziune prin cablu şi a emis un program ce arăta adevărul despre persecuţia Falun Gong.
Emisia acestui gen de mesaje de la un grup persecutat folosind media controlată de stat a fost o premieră în întreaga istorie a Chinei. Actul mărinimos nu este numai o altă dovadă a curajului practicanţilor Falun Gong, dar dovedeşte şi înţelegerea lor profundă asupra naturii persecuţiei şi bunăvoinţa lor faţă de publicul general, care se află sub controlul minciunilor regimului lui Jiang.
La începutul persecuţiei, practicanţii Falun Gong încrezători credeau că persecuţia trebuie să fie rezultatul dezinformării conducerii de către unii care urau Falun Gong, aşa că au venit la Beijing în număr mare sau au scris guvernului să pledeze pentru cauza lor. În acelaşi timp, ei au îndurat în mod paşnic tratamentul inuman al poliţiei şi le-au spus calm "Noi nu vă urâm pentru că nu ne înţelegeţi" şi "Dacă suferinţa noastră poate să micşoreze o parte din ura voastră împotriva Falun Gong, atunci asta doresc." Capacitatea lor de a îndura a mişcat până şi inimile cele mai de piatră ale poliţiştilor.
Din cauză că sunt atât de mulţi practicanţi Falun Gong şi deoarece ei sunt atât de auto-disciplinaţi şi paşnici, le-a fost greu vecinilor, colegilor, familiilor şi prietenilor să îi demaşte. Auto-incendierea înscenată însă a înşelat naţiunea. După cum a fost raportat de un articol Washington Post pe 5 august 2001, "auto-incendierea a cinci presupuşi practicanţi în Piaţa Tiananmen pe 23 ianuarie a fost punctul de cotitură. O fetiţă de 12 ani şi mama sa au murit, iar partidul a făcut din incident punctul principal în campania sa de discreditare a Falun Gong. Repetând emisia imaginilor cu corpul fetiţei arzând şi interviurile cu ceilalţi care spuneau că auto-incendierea îi va duce în paradis, guvernul a convis pe mulţi că Falun Gong este "o sectă malefică".
Un banner Falun Gong atârnat de un stâlp înalt într-un sat mic în nord-estul Chinei. Pentru a atârna bannerul, o femeie de 62 de ani s-a urcat timp de 2 ore şi jumătate pe stâlp pe o vreme friguroasă.
Mulţi oameni dezinformaţi au început să asiste în persecuţia guvernului, sau chiar să participe direct la abuzuri şi bătăi. Poliţiştii au fost şi mai afectaţi. Consumaţi de propaganda de ură, unii şi-au intensificat torturile şi omorurile de practicanţi Falun Gong, afirmând "Vă vom omorî şi vă vom da foc ca la o auto-incendiere!".
Nu cade îndoială că acestea sunt acte criminale şi a fost uşor de a stârni ura împotrivă. Cu toate acestea, pentru practicanţii Falun Gong, violatorii lor sunt şi ei victime ale persecuţiei guvernului chinez şi trebuie să le dea şi lor şansa de a afla adevărul. Cu o mare bunăvoinţă, practicanţii Falun Gong şi-au asumat riscuri uriaşe pentru a dezvălui adevărul celor ce îi torturau, colegilor lor dezinformaţi şi publicului general, pentru a-i trezi din persecuţia aceasta care este complet bazată pe minciuni. Ei trimit în masă scrisori către staţiile de poliţie, înmânează pliante în supermarketuri, distribuie casete video în cutiile poştale, pun articole pe internet etc. Este ceea ce se numeşte "clarificarea adevărului".
Clarificarea adevărului făcută de ei este puternică. Există numeroase povestiri despre poliţişti care şi-au schimbat atitudinea faţă de practicanţi, colegi de celulă care au învăţat Falun Gong, străini care au protejat practicanţii şi membri de familie prejudiciaţi care au ajutat la clarificarea adevărului. Sunt chiar şi persoane de la conducerea "Biroului 610" care au devenit practicanţi Falun Gong.
Pentru a permite cetăţenilor chinezi să afle despre Falun Gong şi persecuţie, practicanţii au lipit afişe în multe locuri publice. Această poză arată oameni care citesc afişe despre Falun Gong.
Pentru Jiang Zemin, adevărul este dezastruos. Când a aflat de emisia programelor Falun Gong în Changchun, a dat un ordin secret că dacă se va mai întâmpla vreodată un incident similar, toţi oficialii oraşului vor fi demişi. El a ordonat departamentului de poliţie din Changchun ca toţi practicanţii Falun Gong implicaţi în emisie să fie "omorâţi fără scuză". Mai târziu, Jiang a cerut "Birourilor 610" ca orice practicant Falun Gong văzut că distribuie materiale Falun Gong să fie "împuşcat pe loc".
Pentru clarificarea lor binevoitoare a adevărului, practicanţii Falun Gong s-au sacrificat enorm. În luna următoare emisiei din Changchun, peste 5000 de practicanţi au fost arestaţi în oraş şi cel puţin 12 au murit în "interogatorii". Când poliţia l-a arestat pe dl. Liu Chengjun, organizatorul emisiei, i-au tras două gloanţe în picior după ce i-au legat măinile şi picioarele cu cătuşe şi lanţuri. Dl. Liu a murit în noaptea de Crăciun în 2003, după ce a îndurat peste un an de tortură extremă.
Cu toate acestea, adevărul este invincibil. După emisia din Changchun, mai multe emisii similare s-au întâmplat în alte oraşe. În fiecare oră, în fiecare colţ al Chinei, numeroşi practicanţi Falun Gong pregătesc şi distribuie materiale de clarificare a adevărului. Poate că nu au talent literar comparabil, dar ei sunt ca şi martirii Iustinian, Origen şi Ignaţiu.
"Venim pentru voi"
Pe 20 noiembrie 2001, în jur de ora 2 după amiaza, 36 de practicanţi vestici din 12 ţări s-au adunat în Piaţa Tiananmen. S-au aşezat într-o poziţie de meditaţie, au desfăcut un banner mare galben pe care scriau cuvintele "Adevăr-Bunăvoinţă-Toleranţă", au închis ochii şi şi-au început exerciţiul de meditaţie Falun Gong.
În câteva secunde, câteva dube de poliţie s-au grăbit şi au înconjurat grupul, iar ofiţerii au început să îi tragă, să îi lovească cu picioarele şi pumnii şi să îi împingă pe practicanţi în dube. Drept răspuns ei au început să strige în limba chineză: "Falun Dafa e bună!"
Pe 20 noiembrie 2001, într-un apel fără precedent pentru drepturile poporului chinez, 36 de practicanţi Falun Gong din 12 ţări au întins un banner pe care scria "Adevăr-Compasiune-Toleranţă" şi au stat în poziţie de meditaţie în Piaţa Tiananmen. Ei au fost arestaţi, bătuţi şi deportaţi.
Aceşti 36 de străini au fost primii dintre mulţi practicanţi străini care au călătorit în China pentru a face apeluri paşnice. Ca şi colegii lor din China, ei au dorit să dezvăluie adevărul oamenilor din China. În ţările lor ei dau deseori pliante turiştilor chinezi care se arată surprinşi că Falun Gong nu este interzisă în alte ţări, contrar cu ceea ce spune guvernul chinez. Uneori ei pornesc discuţii cu turiştii chinezi şi descoperă cât de dezinformaţi sunt aceştia despre Falun Gong. Pentru a face ca şi mai mulţi chinezi să afle adevărul, ei s-au decis să meargă în China.
Până la această dată sute de practicanţi din Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Finlanda, Franţa, Germania, Japonia, Corea, Polonia, Singapore, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, SUA şi alte câteva ţări au călătorit în China, aşa cum spune cântecul lor: "Înfruntând violenţa şi pericolul, venim la voi iar şi iar; Venim cu dragoste la voi..."
Pentru dragostea lor faţă de o practică tradiţională chineză, pentru bunăvoinţa lor faţă de oamenii chinezi, ei au fost arestaţi, trataţi necorespunzător şi deportaţi; mulţi au fost bătuţi, unii chiar sever. Cei mai mulţi au fost arestaţi în Piaţa Tiananmen, dar mulţi au fost răpiţi de pe stradă sau luaţi de la hotel. În detenţie, nu li se permitea să ia legătura cu familiile sau ambasadele lor. Erau interogaţi şi intimidaţi, iar celor mai mulţi li se furau lucrurile de valoare. Când au citat standardele internaţionale pentru tratarea persoanelor de naţionalitate străină, poliţiştii spuneau simplu "Aici e China."
Dacă poliţiştii chinezi nu aveau nici o inhibiţie în a bate aceşti străini, ştiind că vor fi deportaţi peste câteva ore, ce nu ar face ei practicanţilor Falun Gong chinezi, pe care ştiu că îi pot întemniţa pentru vecie?
Cererea de dreptate a practicanţilor Falun Gong
Când Jiang Zemin a lansat persecuţia asupra Falun Gong, el s-a aşteptat la o înăbuşire rapidă. Media controlată de stat a anunţat public că guvernul "va rezolva complet problema Falun Gong" în trei luni, iar Jiang însuşi a afirmat încrezător: "Nu cred că nu pot învinge Falun Gong."
Dl. Joel Chipkar stă în faţa Consulatului Chinez din Toronto, Canada. Într-o lege locală, Curtea Superioară din Ontario a decis că un oficial consular chinez care l-a atacat pe dl. Chipkar într-un ziar a acţionat dincolo de funcţiile sale oficiale şi este acuzat de calomniere.
Pe măsură ce se petrece lupta dintre adevăr şi minciuni, dragoste şi ură, pace şi violenţă, pe măsură ce devine din ce în ce mai clar că Jiang nu va reuşi niciodată în campania sa de eradicare a Falun Gong, începe să se arate de asemenea şi contrastul dintre curaj şi laşitate. În iulie 2001, în timpul unei vizite a lui Jiang Zemin la Malta, o femeie chinezoaică s-a dus la el şi i-a cerut să oprească persecuţia practicanţilor Falun Gong. În aprilie 2002, când Jiang a vizitat Germania, un bărbat alb l-a salutat în chineză şi apoi a spus "Falun Dafa e bună!" în chineză. Temându-se să mai vadă şi alte proteste ale practicanţilor Falun Gong, Jiang a cerut gazdelor lui străine să ia măsuri drastice pentru a se asigura că nu mai vede practicanţi Falun Gong. Drept rezultat, în atât de multe vizite de stat, coloana oficială a lui Jiang nu a mai îndrăznit să folosească porţile principale ale hotelurilor şi restaurantelor, ci uşile din spate şi tunelele subpământene.
Însă Jiang fuge nu numai de proteste. Cu ajutorul multor avocaţi proeminenţi de drepturile omului, practicanţii Falun Gong din întreaga lume au pornit zeci de procese împotriva lui Jiang şi a complicilor săi pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi tortură, făcându-l pe Jiang singurul dictator din istorie care este cercetat în peste 12 ţări. Pe măsură ce sunt dezvăluite din ce în ce mai multe fapte de incitare la ură a regimului, terorism de stat, violenţă şi cruzime, se apropie din ce în ce mai mult ziua unui nou proces ca cel de la Nuremberg.
Un apel către toţi oamenii buni ai lumii
Persecuţia Falun Gong încă se mai desfăşoară în China. Singurul obiectiv al persecuţiei este de a forţa practicanţii Falun Gong să renunţe la conştiinţa lor, iar metodele folosite pentru constrângere sunt din cele mai atroce. Nu este vechea poveste a unei rase împotriva alteia, a unei clase de oameni împotriva alteia şi nici chiar a unei credinţe împotriva alteia. Este un caz pur de luptă între malefic şi bunătate.
Se spune că singurul lucru necesar pentru triumful maleficului este ca oamenii buni să nu facă nimic.
În speranţa că lumea va interveni, noi vă facem cunoscut acest articol de relatări reale, vouă, oamenilor buni ai lumii şi vă cerem să fiţi o voce pentru cei reduşi la tăcere şi să faceţi tot ceea ce vă stă în putere pentru a opri crima împotriva conştiinţei.
Versiunea în lb. engleză:
http://falunhr.org/index.php?option=content&task=view&id=390&Itemid=78